În perioada 1-3 iunie 2017 la Tabăra „Speranța” din Herina (județul Bistrița Năsăud) s-a desfășurat Conferința elevilor lideri din liceele baptiste din România intitulată „Un tânăr integru într-o lume coruptă”. Au participat 41 de elevi din liceele baptiste din București, Arad, Cluj Napoca, Oradea, Reșița, Sibiu, Timișoara însoțiți de 10 cadre didactice. Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România a fost reprezentată de către pastor Ardelean Ioan, Secretar General, care s-a adresat participanților în deschiderea conferinței. Sesiunile plenare au fost susținute de către conf. univ. dr. Botică Dan Aurelian (Universitatea Emanuel Oradea), pastor Bărnuț Daniel (director de Departament pentru Învățământul Preuniversitar), prof. dr. Drăgan Flore (director Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj), prof. Căprar Liviu (consultant al Asociației Internaționale a Școlilor Creștine). Elevii au vizitat și municipiul Bistrița, vizitând obiective istorice sub îndrumarea pastorului Ardelean Ioan și prof. dr. Drăgan Flore. La finalul conferinței participanții au primit diplome și cărți, oferite de către Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul Lui și provocarea Cuvântului pentru tânăra generație.
Director Departament, Secretar Departament,
pastor Bărnuț Daniel prof. Szucs Alexandru


În cadrul programului de dimineață din 28 mai 2017, a bisericii baptiste Speranța am avut sărbătoare, 8 persoane au mărturisit public că l-au primit pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al vieții lor. Slăvit să fie Domnul pentru aceasta!
Cuvântul Sfintei Scripturi a fost predicat de pastorul Costel Ghioancă (Biserica baptistă Adonai București) iar oficierea actului botezului a fost efectuată de fr. pastor Gelu Dumitrașcu. Pentru momentele de har petrecute de biserică alături de fraţi dar şi pentru frumoasa mărturie a întoarcerii la Domnul a celor 8 candidați nu putem spune decât că “Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă.” (Psalmul 96:4)
După amiază ne-am închinat Domnului împreună cu corul bisericii, iar mesajul biblic a fost transmis de către fratele Costel Ghioancă..
În fiecare săptămână vă aşteptăm la Biserica baptistă Speranța Resița, duminică dimineaţa de la ora 09:00 la părtăşie, iar de la 10:00 la serviciul divin. După-masă ne întâlnim de la ora 18:00.
Joia ne întâlnim începând cu ora 18:00.
Să aveţi o săptămână binecuvântată!
Un anunţ pentru fraţii păstori!Dacă cineva nu poate veni, rugăm comunicați fr. Milutin Ilie, pe mail sau telefonic, să ne rugăm pentru dvs.
UNIUNEA BISERICILOR CREȘTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Olimpiada de Religie – Alianța Evanghelică și Concursurile de Discipline Teologice de Specialitate – Cultele Baptist, Penticostal, faza națională, an școlar 2016-2017
În perioada 27-29 aprilie 2017, Reșița a găzduit Olimpiada Olimpiada de Religie – Alianța Evanghelică și Concursurile de Discipline Teologice de Specialitate – Cultele Baptist, Penticostal, faza națională. Olimpiada de Religie s-a bucurat prezența a 81 de participanți din 15 județe ale țării (București, Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș). Comisia Centrală de Organizare și evaluare a fost formată din 15 membri, al cărei președinte a fost conf. univ. dr. Neagoe Alexandru de la Universitatea de Vest Timișoara. La Concursurile pentru Discipline Teologice au participat 7 licee baptiste (București, Arad, Cluj-Napoca, Oradea, Reșița, Sibiu, Timișoara) cu 27 elevi și 6 licee penticostale (București, Arad, Baia Mare, Oradea, Pitești, Timișoara) cu 23 elevi. Fiecare concurs a fost organizat de către o comisie, fiind coordonate de către prof. dr. Bădeliță Ioan (Cultul Penticostal) și prof. dr. Iuga Romică (Cultul Baptist).
Deschiderea festivă a avut loc la Biserica Creștina Baptistă nr.1 Reșița, în prezența reprezentanților Ministerului Educației Naționale(prof. Moșoiu Romeo, consilier Ministru), Consiliului Județean Caraș-Severin(dr. Boșneac Valentin, consilier județean și Deaconu Octavian, consilier președinte), Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin(prof. dr. Nicolaescu Constantin, Inspector Școlar General Adjunct; prof. Stan Manuela, Inspector Școlar; prof. Chiosa Nicolae, inspector școlar), Casei Corpului Didactic Caraș-Severin(prof. Marcu Nicoleta, director), reprezentanților Cultului Penticostal(prof. dr. Bădeliță Ioan) și ai Cultului Baptist (pastor Dumitrașcu Gelu, Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Caraș-Severin). Mesajul Evangheliei a fost vestit de către conf. univ. dr. Neagoe Alexandru(pastor Biserica Baptistă Betel Timișoara), evenimentul fiind coordonat de către Daniel Bărnuț, păstorul bisericii gazdă.
Proba de concurs a avut loc la Liceul Teologic Baptist Reșița, în dimineața zilei de 28 aprilie 2017, după care elevii s-au bucurat de o excursie pe traseul Reșița-Oravița-Moldova Nouă-Reșița.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat în data de 29 aprilie 2017 la Teatrul de Vest Reșița. Au fost acordate elevilor claselor VII-XII la Olimpiada de Religie un număr de 18 premii și 12 mențiuni, iar pentru fiecare concurs de discipline teologice, clasele IX-XII, 12 premii și 4 mențiuni. Premianții am primit sume de bani (acordate de Ministerul Educației Naționale pentru elevii participanți la olimpiadă și de Cultele Penticostal și Baptist pentru participanții la concursurile de discipline teologice) și cărți(donate de către editurile și asociațiile creștine din țară, cărora dorim să le mulțumim).
Au obținut premiul I la Olimpiadă: Cojiță Filip(clasa a VII-a, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici ” Arad), Perju Teodora Amalia(clasa a VIII-a, Colegiul „Richard Wurbrand” Iaşi), Talpoş Ligia(clasa a IX-a, Liceul Teoretic Creştin „Pro Deo” Cluj Napoca), Bogoșel Anamaria(clasa a X-a, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici ” Arad), Mateş Ionuţ Marian(clasa a XI-a, Liceul Teologic Baptist Reşiţa), Maşniţa Tabita(clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget).
Au obținut premiul II la Olimpiadă: Calujac Luisa(clasa a VII-a, Liceul Teoretic „Filadelfia „Suceava), Piscoi Andrei(clasa a VIII-a, Liceul Teologic Penticostal „Logos” Timişoara), Duciuc Dănuţ(clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Filadelfia „Suceava), Faur Cristian(clasa a X-a, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia), Recalo Timeea Debora(clasa a XI-a, Liceul Tehnologic Săvârșin), Văle David(clasa a XII-a, Liceul Teologic Baptist „Logos” Bucureşti).
Au obținut premiul III la Olimpiadă: Culda Daniela Naomi(clasa a VII-a, Scoala Gimnaziala „Miron Pompiliu” Ștei), Cîra Patrisia Ruth(clasa a VIII-a, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj Napoca), Giurgiu Alex Darius(clasa a IX-a, Colegiul Național „Moise Nicoară ” Arad), Nemeș Estera(clasa a X-a, Liceul Teologic Penticostal Baia Mare), Urs Denisa(clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Oradea), Chiș Ovidiu Șerban(clasa a XII-a, Liceul Teologic Penticostal „Betel ” Oradea).
Au obținut mențiuni la Olimpiadă: Lupu Petruţa Maria(clasa a VII-a, Colegiul „Mihail Sadoveanu” Paşcani), Suciu Ioan Natanael(clasa a VII-a, Liceul Teologic Penticostal Baia Mare), Manea Melania(clasa a VIII-a, Liceul Teologic Penticostal „Betel” Oradea), Drăgan Natanael(clasa a VIII-a, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici ” Arad), Ilașcă Patricia(clasa a IX-a, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), Văle Ana Rebeca(clasa a IX-a, Liceul Teologic Baptist „Logos” Bucureşti), Minescu Naumi Daniela(clasa a X-a, Liceul Teologic Baptist „Logos” Bucureşti), Loghin Magdalena Rebeca(clasa a X-a, Colegiul „M. Sadoveanu” Paşcani), Codoban Andrea(clasa a XI-a, Liceul Teologic Penticostal „Logos”Timişoara), Rezmiveș Andrada Naomi(clasa a XI-a, Liceul Teologic Penticostal Baia Mare), Cîrlan Daniela(clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava), Hiticas Viorica Felicia(clasa a XII-a, Liceul Tehnologic „Ion Căian Românu” Căianu Mic).
Au obținut premiul I la Concursul de Discipline Teologice Cultul Baptist: Gheorghe Andreea(clasa a IX-a, Liceul Teologic Baptist „Logos” Bucureşti), Rusu Ana Victoria(clasa a X-a, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca), Zdroba Samuel(clasa a XI-a, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca), Rilă Sebastian(clasa a XII-a, Liceul Teologic Baptist Reşiţa).
Au obținut premiul II la Concursul de Discipline Teologice Cultul Baptist: Rusu Emilia Simina(clasa a IX-a, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca), Banţa Laura(clasa a X-a, Liceul Teologic Baptist Reşiţa), Aruştei Andreea Monica(clasa a XI-a, Liceul Teologic Baptist „Logos” Bucureşti), Rusu Maria(clasa a XII-a, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca).
Au obținut premiul III la Concursul de Discipline Teologice Cultul Baptist: Mușan Naomi(clasa a IX-a, Liceul Teologic Baptist „Betania” Sibiu), Mărunțiș Cristine Roberta(clasa a X-a, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad), Şera Davor(clasa a XI-a, Liceul Teologic Baptist Reşiţa), Vecerdea Lidia(clasa a XII-a, Liceul Teologic Baptist „Betania” Sibiu).
Au obținut mențiuni la Concursul de Discipline Teologice Cultul Baptist: Luca Patricia Angela(clasa a IX-a, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad), Zerghe Estera Ştefania(clasa a X-a, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Oradea), Țăndău Eliza(clasa a XI-a, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad), Olteanu Lidia(clasa a XII-a, Liceul Teologic Baptist Timişoara).
Director departament, Secretar departament,
pastor Bărnuț Daniel prof. Szucs Alexandru


” Ai văzut pe robul Meu….? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău”
Invitație la Conferința Păstorilor – Centrul Surduc, 8-11 mai, 2017
Dragii noștri,
Dorim să vă invităm la conferința păstorilor la centrul biblic Surduc, județul Timiș.
Această invitație v-o face Mia și Costel Oglice care slujesc la organizația Precept Ministries International de 33 de ani. Scopul slujirii noastre este să zidim pe oameni în Cuvântul lui Dumnezeu, prin studiile biblice inductive ca să devenim slujitori în puterea
Duhului Sfânt, în Biserica Domnului și Mântuitorului Isus Hristos. Ucenicizarea este porunca Domnului Isus pe care dorim să o împlinim, mergând în toată lumea, învățând pe oameni Cuvântul Lui.
De-a lungul acestor ani am organizat conferințe naționale și internaționale pentru lucrătorii evangheliei, în colaborare cu bisericile creștine, iar în ultimii 20 de ani am organizat astfel de conferințe împreună cu pastorul Wayne A. Barber care în 29 august 2016 a fost chemat acasă, la Domnul.
Studiul cărții Galateni pe care îl vom face împreună ne va ajuta să continuăm subiectul “Numai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine” (Galateni 2:20).
Subiectul cărții Galateni a fost propus de Wayne în 2016. Galateni ne va duce la înțelegerea că trăirea în har este posibilă prin credință în cârmuirea și îndrumarea Duhului Sfânt, și astfel nu mai împlinim poftele firii noastre pământești; înțelegem că nu ne mai putem lăuda cu noi ci numai cu Hristos care lucrează în noi și prin noi.
Conferință va avea loc pe data de 8 mai începând cu masa de seară și se va termina pe 11 mai cu masa de prânz.
Pentru colaborare și administrare vă rugăm să confirmați participarea dvs. la pastorul Gigel Olariu 0722 436 143, email: olariugigel@yahoo.com
Rugăciunea noastră este ca această conferință să fie o experiență binecuvântată pentru toți participanții.
Vă așteptăm cu drag,
Mia și Costel Oglice
PROGRAMUL CONFERINȚEI PASTORALE
CENTRUL SURDUC 8-11 mai, 2017
Rugăciunea noastră este să aveti o experiență binecuvântată în Cuvântul Domnului la acestă conferință care are temă, ¨Umblarea în libertate, în puterea Duhului”. Vom studia epistola către Galateni.
Luni 8 mai
19.00 – 20.00 – Cina
20.00 – 21.30 – Costel Oglice
Marți, Miercuri 9-10 mai
8 – 9 Micul dejun
9 – 10.30 – Studiu biblic – Mia și Costel Oglice –
10.30 – 11.00 – Pauză
11.00 – 13.00 – Studiu biblic – Mia și Costel Oglice
13.00 – 14.00 – Masa de prânz
14.00 – 16.00 – Pauză
16.00 – 17.30 – Studiu biblic – Mia și Costel Oglice
17.30 – 18.00 – Pauză
18.00 – 19.00 – Costel Oglice
19.00 – 20.00 – Cina
20.00 – 21.00 – Costel Oglice
Joi 11 mai,
8 – 9 – Micul dejun
9 – 10.30 – Studiu biblic – Mia și Costel Oglice
10.30 – 11.00 – Pauză
11.00 – 13.00 – Costel Oglice
13.00 – 14.00 – Masă de prânz. Încheierea conferinței.
Pentru informatii despre slujirea Precept Ministries Eurasia ne puteti contacta la una din urmatoarele adrese:
Mia si Costel Oglice: costel.oglice@gmail.com
sau Gigel Olariu: romprecept@yahoo.com mobil 0722 436 143 tel si fax. 0256 352 996
Un anunţ pentru fraţii păstori!
Cer Numele Domnului azi peste tine