Bucuria numită Fratele Petru Popovici – Astăzi a împlinit 100 ani!

„Dar pân-atunci, voi lăuda pe Domnul,Ruga mea spre El se va-ndrepta;

Până-n cea zi când în cer voi ajunge

În ziua când Îl voi vedea.” – Stuart Hamblen.   Vezi http://PetruPopovici.com
Iubiți frați,

Scumpe surori,

Dragi tineri și copilași,

Astăzi, 12 Septembrie, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Fratelui Petru Popovici – Fratele și învățătorul multora dintre noi, un Frate mai mare și neobosit propovăduitor al Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos! Deși a slujit o parte însemnată din viață în Arad și Timișoara, dânsul ne predică Evanghelia și astăzi la cei 100 ani din State, în Comunitatea de Frați Baptiști din Georgia, Atlanta (Biserica Română Baptistă Gwinnett – http://grbcatlanta.com/)

Cuvine-se prinos să mulțumim Domnului Dumnezeu pentru acest dar măreț care ne-a îndrumat pe Calea Domnului cea dreaptă și a fost o pildă printre noi toți.

Soția – Sora Hortensia Popoici a plecat la Domnul în această vară.

Cărțile sale, cântările traduse și adaptate, predicile și ilustrațiile, dar parcă și mai mult, simțirile profunde și faptele care-l urmează ne-au îmbogățit sfera cunoașterii Domnului nostru Isus Hristos!

Ogorul Evangheliei Domnului Isus a fost lucrat zeci de ani de acest preaiubit Rob și serv credincios Stăpânului său pentru neamul nostru Românesc.

Cuvintele noastre au fost întotdeuna prea sărace să poată vorbi de o inimă care a ars o viață întreagă pentru Dragostea lui Dumnezeu față de noi, și a noastră față de Cer. Cauza Nobilă a Evangheliei a fost întotdeauna pe primul loc pentru Fratele Pitt Popovici.

Pentru cine vrea să trimită o Felicitare sau o scrisoare, răspund mai jos cu adresa dânsului și a familiei din Auburn, Ga,

și cred că ar fi de dorit, mai ales că Dumnezeu i-a dăruit o bătrânețe cu elan în care a lucrat mai mult poate ca mulți dintre noi.

(Continuarea mai jos)

Sursă: Bucuria numită Fratele Petru Popovici – Astăzi a împlinit 100 ani!

Ce dulce fi-va clipa revederii

nascu din nouNu poate o povară să spulbere urcușul, 
Cum nu poate vioara să-nlăture arcușul, 
Fără poeți în lume ce ar fi poezia,
Fără speranțe oare, ce ar fi veșnicia? 

Ne-mpiedicăm adesea de boli și suferință, 
Ne frământăm la gândul plecării-n neființă,
Dar prin îngrijorare nu căpătăm izbânda,
Putem alege singuri Viața sau osânda. 

Cât înc-avem suflare ne-alegem veșnicia,
Când părăsim pământul, toți vom primi simbria,
Suntem doar pentru-o vreme aici, înspre sfințire, 
Apoi, fără de veste, plecăm în nemurire. 

Această epopee, desigur, pare tristă,
Eroi fără de voie, o lacrimă-n batistă,
O paranteză care exprimă viața-ntreagă,
Venit-am goi în lume, plecăm fără desagă. 

Trăim de parcă suntem aici pentru vecie,
Mult mai săraci în suflet cu-atâta bogăție, 
Legați prea mult de locul sortit pentru o vreme,
În fața despărțirii întreaga carne geme.

Dar, dragul meu, noi suntem străini și călători, 
Dacă te naști, desigur va trebui să mori,
Dar nu uita că trupul e doar un boț de tină,
Iar mica ta suflare, e parte din Lumină. 

Să nu te temi de pragul ce va veni cândva, 
Doar Domnul știe timpul, noi nu-l putem afla,
Atât cât ești în viață să ai un drum frumos,
Aproapelui vorbeşte-i de harul lui Cristos.

De faptul că iubirea și mila și-ndurarea,
A pus în suflet pacea şi-a netezit cărarea
Ce urcă către soare. Pășește cu credință, 
În prag te-așteaptă Domnul, prin El ai biruință. 

Nici versul nici cântarea nu poate să exprime,
Ce binecuvântare ne-aşteaptă-n înălțime,
Acolo îngeri cântă, acol-ne-așteaptă sfinții,
Ca să cântăm Osana cu frații, cu părinții. 

Și să nu uiți că zilnic mă rog să-ți fie bine,
Ca Domnul să-ți dea pacea în valea cu suspine,
Când vom scăpa de lanțul pământului, durerii,
Ce dulce fi-va clipa cea sfânt-a revederii…

Lucica Boltasu

 

Publicat în Anunţ. Leave a Comment »

Conferința pentru familii – Biserica baptistă Speranța Reșița

„Lucrarea cu copiii – O investiție sigură” Conferință învățători

sigla UBRDepartamentul de copii al Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste din România
vă invită la

Conferința: „Lucrarea cu copiii – O investiție sigură”

PERIOADA: 1-3 septembrie 2017 (vom începe cu cina de vineri și vom pleca după prânzul de duminică)
LOCUL:  Pensiunea «Poarta oilor», Gârbova, Județul Alba , Str. Eminescu Mihai 573, Com. Gârbova, Alba, Gârbova 517305
COST: 200 de lei de persoană ( costul include 2 nopti cazare, 6 mese, participarea la seminarii)

           -în cazul în care o biserică vine cu cinci învățători sau mai mulți, beneficiază de 10% reducere

INVITAȚI:
Ioan Ardelean – Secretar General al Uniunii Baptiste din România
Adrian Ban – Coordonator și consilier în lucrarea cu copiii – Biserica Baptistă «Emanuel» Oradea
Ovidiu Blaj -din partea Fundației «Copilul și Lumea» Arad
Radu Câmpean – Pastor, Biserica Baptistă «Betania» Sibiu
Susan Strohschein – Fundația «Jubilate» Oradea
ACTIVITĂȚI:
Vei avea parte de un timp de părtășie cu colegii din lucrare, vei fi prezent la seminarii folositoare pentru lucrare și creșterea ta spirituală, vei putea achiziționa materiale (inclusiv cartea pentru Olimpiadă) și, desigur, casă și masă într-un cadru foarte plăcut și confortabil.

Pentru înscriere completeaza formularul de mai jos

si trimite-l pe adresa viotirziu@gmail.com

sau mesaj  la tel 0722 920518.

 

Formular participare la Conferința: „Lucrarea cu copiii – O investiție sigură”

Nume si prenume Biserica, localitatea email telefon

CUM  AJUNG ?

Cu autoturism:

De pe autostrada A1 , se iasă între Sebeș și Sibiu la ieșirea din dreptul localitații CUNȚA.

Se merge pe E81 spre Sibiu și apoi  virați la dreapta pe DJ106I spre localitatea Gârbova

La intrarea în Gârbova pe stânga este pensiunea Poarta Oilor.

Cu trenul sau autocar:

oprire în Sebeș Alba și de acolo cu autobuz Sebeș- Gârbova .

Conferința profesorilor care predau disciplina Religie Baptistă

sigla UBRDragi  colegi,
        Departamentul pentru Învățământul Preuniversitar din cadrul Cultului Creștin Baptist vă invită să participați la Conferința profesorilor care predau disciplina Religie Baptistă.
 DE CE ?
Cu siguranță vă surprinde această invitație la prima Conferință a profesorilor de Religie Baptistă. Știm că sunteți foarte ocupați de aceea am considerat oportun să vă expunem câteva motive pentru care ar trebui să participați :
-veți întâlni colegi din toată țara
-prin generozitatea conducerii Universității „Emanuel”, vom beneficia de toate facilitățile unui mediu creștin academic de excepție
-veți avea posibilitatea să interacționați cu ceilalți profesori care au aceeași arie de studiu/ preocupări
-veți beneficia de învățătură biblică sănătoasă în cadrul sesiunilor plenare/atelierelor pentru discuții libere
-împreună vom gândi proiecte educaționale pentru dinamizarea și eficientizarea educației creștine
-vom încerca să găsim răspunsuri adecvate la preocupările și întrebările pe care le aveți
-vom fi slujiți de cadre didactice cu experiență în sfera educației creștine
-va exista un cadru generos pentru încurajare, schimb de idei și inițative educaționale
 
UNDE ?  UNIVERSITATEA „EMANUEL” ORADEA
 
CÂND ?  15-16 SEPTEMBRIE 2017. Sosirea participanților va fi vineri după-amiază și plecarea sâmbătă după masa de prânz
 
COST: 50 RON  care include cazare/trei mese/ceai-cafea
10 RON pentru cei care nu doresc cazare și servirea meselor
 
ÎNSCRIERI până la data de 4 septembrie 2017 folosind linkul https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdR1OUvJFK1ZkGWPBmaSl9luw-B1Qf_PS93RPagUjFXd9G9Gg/viewform

sau să trimiteți următoarele date pe adresa de email saalexro@yahoo.com

Numele și prenumele Unitatea școlară telefon email Solicit cazare DA/NU
         

Pentru întrebări și alte informații puteți folosi adresa de email saalexro@yahoo.com sau tel. 0741-084301(Alexandru Szucs)

   Conferința se adresează pastorilor care predau Religie Baptistă și tuturor cadrelor didactice, inclusiv celor care predau în regim de plata cu ora Religie Baptistă (titulari sau suplinitori pe alte discipline, cadre didactice asociate, pensionari)

Director departament,                                                         Secretar departament,
pastor Daniel Bărnuț                                                         prof. Alexandru Szucs

Întâlnirea din luna iulie 2017

prayMarți, 25 iulie 2017, de la ora 9.00, are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori și misionarilor din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin.

În prima parte a întâlnirii vom avea un timp de rugăciune și mesaj din Cuvântul Sfânt.

În partea a doua a întâlnirii vor fi prezentate informații utile, detalii despre ultimele evenimente desfășurate în cadrul Comunității și Uniunii Baptiste, cât și despre evenimentele viitoare în care va fi implicată Comunitatea noastră. 

Gazda întâlnirii este Biserica Creștină Baptistă din Bozovici, fr. păstor Cojocaru George.

Vă așteptăm!

 

Rezultate Bacalaureat, 2017

Către,

             Consiliul Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste şi întreaga frăţietate

 

Dragi fraţi,

 

     Rezultatele la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017 dovedesc din nou că şcolile baptiste sunt puncte de reper în învăţământul românesc aceasta datorându-se practicării învăţăturii Sfintelor Scripturi.

 

Rezultatele înainte de contestaţii la Bacalaureat ale Liceelor Teologice Baptiste în sesiunea iunie-iulie 2017

Nr. crt. Unitatea de învăţământ Rata de promo-vare Rata de promovare

la nivel  judeţean

Observaţii
1. Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad 100% 64.91% a obţinut:

– locul I la nivel judeţean în ceea ce priveşte  rata de promovare

– 30.35%  medii  între 9.00-9.99

2. Liceul Teologic Baptist „Logos” Bucureşti 76.47% 74.09%
3. Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Cluj-Napoca 100% 82.75% a obţinut:

– locul I la nivel judeţean în ceea ce priveşte  rata de promovare

-30.95% – medii  între 9.00-9.99

4. Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Oradea 100% 69% a obţinut:

– locul I la nivel judeţean în ceea ce priveşte rata de promovare

– 65.62% – medii  între 9.00-9.99

5. Liceul Teologic Baptist Reşiţa 100% 62.64% a obţinut:

– locul  I la nivel județean judeţ în ceea ce priveşte  rata de promovare

6. Liceul Teologic Baptist „Betania” Sibiu (Structură a Liceului Teoretic „C. Noica” Sibiu) 100% 83.73% a obţinut:

– locul  I la nivel județean judeţ în ceea ce priveşte  rata de promovare

7. Liceul Teologic Baptist Timişoara 92.59% 71.93%

 

    Rata de promovare la nivel naţional a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017: 71.40%

    Rata de promovare a Liceelor Teologice Baptiste la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017: 95.58%. 

Alături de performanţele de la examenele naţionale, şcolile baptiste au obţinut şi în acest an şcolar rezultate deosebite la olimpiade, concursuri, festivaluri, campionate organizate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

 

   Dorim să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru activitatea de educaţie creştină baptistă desfăşurată în ţara noastră.  Rezultatele foarte bune obținute de elevii și cadrele didactice din liceele baptiste fac cinste lui Dumnezeu, familiilor și Bisericilor locale. Să continuăm să ne rugăm și să susținem această lucrare deosebită.

SOLI DEO GLORIA

 

6 iulie 2017

 

    Director departament,                                                               Secretar departament,

 pastor Daniel Bărnuț                                                                prof. Alexandru Szucs

Turneu Misiunea Speranța, 4 Iulie Reșița

Vă invitam cu drag la un concert de muzică creștină
MARȚI 4 Iulie între 18:00 – 21:00
Stadion „Valea Domanului” – Reșița, CS

 

mis speranta

Botez nou testamentar Țerova 2017

Dumnezeu ne-a binecuvântat cu rod și în acest an la biserica baptistă din Țerova, astfel în ziua de 18 iunie 2017 ne-am bucurat la un serviciu de botez unde două suflete au făcut legământ cu  Dumnezeu în apa botezului.

Cuvântul Domnului vestit de fr. Gelu Dumitrașcu și fr. Ovidiu Copocean, a fost ascultat cu luare aminte de rude, prieteni, frați și surori prezenți la acest serviciu special. Actul botezului a fost oficiat de fr.pastor Lucian Hergane,  iar programul în biserică a fost împodobit de tineri, copii, frați și surori.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste suflete și le dorim statornicie în viața de credință!

 

Întâlnirea din luna iunie 2017

prayMarți, 20 iunie 2017, de la ora 9.00, are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin. Vom avea momente de închinare prin rugăciune, părtăşie din Cuvânt şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.  

Împreună cu noi va fi fr. Paul Mitchell, director la Grace to You Europa însoțit de fr. Ilie Bledea. Este posibil ca și fr. Lali Radomir din Belgia, să participe la aceasta întâlnire a noastră.

Gazda întâlnirii este Biserica Creștină Baptistă Maranata din Moldova Nouă, fr. păstor Sabin Văran și fr. păstor Nelu Popescu.

Vă așteptăm!