La cumpăna dintre ani, Biserica ne cheamă la oprire, mulțumire și încredințare. Privim înapoi la anul care se încheie nu cu teamă, ci cu adevăr: cu bucuriile și încercările lui, cu reușitele și căderile noastre. Toate au fost trăite sub privirea lui Dumnezeu.
Sfârșitul de an nu este doar o schimbare de calendar, ci un moment de har, în care suntem invitați să ne întrebăm: Unde L-am lăsat pe Dumnezeu să lucreze în viața mea? Unde nu am ascultat?
Dumnezeu a fost credincios chiar și atunci când noi am fost slabi. El ne-a purtat pașii prin zile senine și prin nopți grele. De aceea, prima atitudine a inimii este recunoștința: pentru viață, pentru timp, pentru oameni, pentru lecțiile care ne-au maturizat.
Dar sfârșitul de an este și un timp al iertării. Îl rugăm pe Domnul să ne ierte păcatele, cuvintele rostite fără iubire, tăcerile vinovate, amânările în a face binele. Și, asemenea Lui, alegem să iertăm, ca să nu trecem în noul an cu poveri vechi.
Privind înainte, nu știm ce va aduce anul care vine, dar știm Cine merge cu noi. Creștinul nu intră în viitor cu frică, ci cu speranță, pentru că Hristos este „Același ieri, azi și în veci” (Evrei 13,8).
Să încredințăm Domnului anul 2026, spunând cu smerenie: „Facă-se voia Ta”, convinși că voia Lui este mântuire, viață și pace.
Luca 2:29–32„Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace…”
Cântarea lui Simeon este una dintre cele mai profunde mărturisiri de credință din Evanghelie. Nu este o rugăciune a începutului, ci a împlinirii. Simeon nu cere nimic; el recunoaște. Nu se mai agață de viață, pentru că L-a întâlnit pe Hristos.
👉 Pacea adevărată nu vine din siguranță, succes sau longevitate, ci din întâlnirea cu Mântuitorul. Simeon poate pleca „în pace” pentru că ochii lui au văzut ceea ce inima a așteptat.
„Că au văzut ochii mei mântuirea Ta”
Mântuirea nu este o idee, un sistem moral sau o promisiune abstractă. Mântuirea este o Persoană. Un Prunc aparent neînsemnat, purtat în brațe, dar care poartă în Sine mântuirea lumii.
👉 Credința adevărată vede dincolo de aparențe. Simeon vede în Pruncul Isus ceea ce mulți nu vor vedea nici mai târziu: pe Hristos, Unsul lui Dumnezeu.
„Pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor”
Mântuirea nu este rezervată unui cerc restrâns. Ea este pregătită „înaintea tuturor”, deschisă tuturor, oferită tuturor.
👉 Dumnezeu nu mântuiește în ascuns. Planul Lui este universal, public, deschis. Nimeni nu este exclus din invitație.
„Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”
Hristos este Lumină – nu doar pentru a mângâia, ci pentru a descoperi adevărul. Lumina scoate la iveală, vindecă, dar și judecă întunericul. Pentru neamuri, El este descoperire; pentru Israel, împlinire și slavă.
👉 Fără Hristos, omul rămâne în întuneric, chiar dacă are religie. Cu Hristos, chiar și cel de departe devine luminat.
Simeon ne învață că o viață trăită în așteptare credincioasă nu este irosită. Chiar dacă lumea nu ne recunoaște, Dumnezeu Își împlinește promisiunile.
Întrebarea pentru noi rămâne: L-am văzut noi pe Hristos nu doar cu ochii, ci cu inima?
Ajunul Crăciunului – tăcerea în care vine Dumnezeu
În această seară sfântă, lumea pare să se oprească pentru o clipă. Lumini, colinde, așteptare. Dar adevărata minune a Ajunului nu se petrece în zgomot, ci în tăcere. Așa a venit Dumnezeu în lume: nu prin porți de palat, ci prin ușa unei iesle.
„Iată, fecioara va rămâne însărcinată…” (Isaia 7:14). Promisiunea veche se împlinește acum. Nu în forță, ci în smerenie. Pruncul care Se naște în Betleem este semnul că Dumnezeu nu ne-a părăsit. Emanuel – Dumnezeu este cu noi, chiar și în nopțile noastre cele mai reci.
Ajunul este noaptea în care cerul se pleacă spre pământ. Dumnezeu alege fragilitatea pentru a vindeca fragilitatea noastră. Alege să fie mic, pentru ca nimeni să nu se teamă să se apropie de El. În Pruncul din iesle, Dumnezeu ne spune: „Am venit pentru tine”.
În această seară, suntem chemați să facem loc. Nu doar la masă, ci în inimă. Să lăsăm deoparte poverile, supărările, graba. Să ne aplecăm, asemenea păstorilor, și să privim cu uimire la darul care nu poate fi cumpărat: prezența lui Dumnezeu.
Ajunul ne învață că speranța nu strigă, ci luminează. Că mântuirea începe într-o noapte obișnuită, atunci când omul îndrăznește să creadă că Dumnezeu este aproape.
Unde am nevoie, chiar acum, de Emanuel? Ce ușă a inimii mele trebuie deschisă în această noapte?
Doamne Isuse, Prunc sfânt, intră în casa și în inima mea. Adu pace acolo unde e neliniște și lumină acolo unde e întuneric. Rămâi cu noi, Emanuel. Amin.
„Îl văd, dar nu acum; Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag se ridică din Israel.” Numeri 24.17
În noaptea Crăciunului, când cerul pare mai aproape de pământ, acest vechi cuvânt profetic capătă o lumină nouă. Balaam vorbește despre o stea care încă nu se vede, dar care este sigură. Este o promisiune rostită înainte ca speranța să fie vizibilă.
🌟 Steaua nu este doar un semn pe cer, ci o lumină a lui Dumnezeu aprinsă în istorie. Ea nu răsare din palate, ci din Iacov – dintr-un popor fragil, dintr-o umanitate obișnuită. La Crăciun, Dumnezeu alege tocmai această cale: lumina intră în lume prin smerenie.
👑 Toiagul vorbește despre autoritate, dar nu una a forței, ci a dreptății și păcii. Pruncul din Betleem nu vine să zdrobească prin sabie, ci să domnească prin iubire. Puterea Lui se arată în slăbiciune, iar biruința în dăruire.
🙏 Pentru noi, Crăciunul este chemarea de a ne lăsa călăuziți de această Stea:
când drumul e nesigur,
când credința e mică,
când întunericul pare mai puternic decât speranța.
✨ Steaua din Iacov încă răsare ori de câte ori Îl primim pe Hristos în inima noastră. Iar acolo unde El este primit, noaptea nu mai este fără sens, ci devine locul unei nașteri noi.
🎄 Crăciun binecuvântat, sub lumina Stelei care nu apune.
Astăzi suntem invitați să ne oprim în fața unei taine care ne depășește mintea, dar ne atinge inima: Dumnezeu a venit la noi. Cuvântul veșnic, prin care au fost create cerurile și pământul, nu a rămas departe, ci S-a făcut trup. A ales să intre în fragilitatea noastră, să simtă foamea, oboseala, lacrimile și durerea.
„A locuit printre noi” – nu ca un vizitator grăbit, ci ca unul care rămâne. Dumnezeu Și-a așezat „cortul” în mijlocul umanității noastre, arătând că nu Se rușinează de viața noastră, ci o prețuiește. În Isus, Dumnezeu este aproape, accesibil, prezent în fiecare colț al existenței noastre.
El este plin de har și de adevăr. Har pentru zilele când cădem și ne simțim nevrednici. Adevăr pentru momentele când avem nevoie de lumină și direcție. În Hristos nu suntem nici condamnați fără speranță, nici mângâiați fără transformare. Suntem iubiți și chemați la o viață nouă.
„Noi am privit slava Lui” – o slavă care nu strigă, ci se dăruiește. O slavă văzută în mâini care vindecă, în cuvinte care iartă, în crucea care mântuiește. Este slava Fiului care ne arată cine este Tatăl și cât de mult ne iubește.
Astăzi, privește din nou la Hristos. Primește harul Lui. Lasă adevărul Lui să te modeleze. Și adu-ți aminte: Dumnezeu este cu tine, nu doar deasupra ta.
Doamne Isuse, Îți mulțumesc că Te-ai făcut trup pentru mine. Ajută-mă să trăiesc astăzi în lumina harului și a adevărului Tău. Fă-mă să văd slava Ta în lucrurile simple și să Te port cu mine în fiecare pas. Amin.
Într-o dimineață de duminică, biserica cu peste 10.000 de membri forfotea de oameni care veneau la serviciul divin. Nimeni nu știa că noul pastor, Jeremiah Steepek, ajuns în oraș chiar în acea săptămână, plănuise un lucru neobișnuit pentru prima sa întâlnire cu comunitatea.
Înainte de slujbă, el s-a deghizat într-un cerșetor: haine ponosite, murdare, barbă nerasă, părul încâlcit. S-a așezat în fața clădirii și a rămas acolo timp de 30 de minute. Oamenii treceau pe lângă el în grabă.
Doar câțiva l-au salutat. Nimeni nu s-a oprit cu adevărat. La un moment dat, pastorul – în continuare în rolul cerșetorului – s-a apropiat de un grup de credincioși:
— „Vă rog… aveți câțiva bănuți pentru mâncare?” a întrebat el cu voce joasă.
Oamenii au evitat privirea lui și s-au îndepărtat. Nu a primit nimic. Când a intrat în biserică, a încercat să se așeze pe unul dintre rândurile din față, dar un diacon i-a făcut semn:
— „Vă rog, domnule, locurile din față sunt rezervate. Luați loc în spate.”
Apoi, pe culoar, s-a apropiat din nou de câțiva oameni:
— „Pace… cum sunteți?”
Oamenii au întors capul, unii chiar cu dezgust, privindu-l de sus până jos. Când slujba a început, unul dintre prezbiteri a urcat la amvon:
— „Iubiți frați și surori, astăzi avem o veste extraordinară! Este o onoare pentru noi să-l prezentăm pe noul nostru pastor: fratele Jeremiah Steepek!”
O furtună de aplauze a izbucnit în sală. Toți se uitau în jur, nerăbdători să-l vadă.
Atunci, „cerșetorul” din ultimul rând s-a ridicat. A început să meargă încet pe culoar. Zgomotul aplauzelor s-a stins brusc. Oamenii îl priveau uluiți. Ajuns în față, pastorul s-a oprit, a privit adunarea și a stat câteva secunde în tăcere. Apoi a luat microfonul și a început să citească:
— „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniți, binecuvântații Tatălui Meu… căci am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și Mi-ați dat să beau; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.’… ‘Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.’” (Matei 25:34–40)
Mulți au început să plângă. Capete se plecau rușinate. Pastorul a continuat:
— „În această dimineață am venit aici ca un străin, flămând și disprețuit… și foarte puțini dintre voi ați arătat dragoste. Astăzi nu am văzut Biserica lui Hristos. Am văzut doar oameni adunați într-o clădire. Lumea este plină de credincioși… dar nu are destui ucenici. Când veți deveni ucenici ai lui Isus?”
A urmat o tăcere grea. În cele din urmă, pastorul a spus liniștit:
— „Vă mulțumesc. Ne vedem duminica viitoare.”
Și cu aceasta, a încheiat serviciul divin.
A fi creștin nu înseamnă doar principii declarate, tradiții sau aparențe. A fi creștin înseamnă un mod de a trăi, un mod de a iubi, de a vedea pe cel neînsemnat, de a întinde o mână. Înseamnă să fii ucenic – nu doar simpatizant.
Ioan 14:1 spune: „Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine.” Aceste cuvinte sunt rostite de Domnul Isus într-un moment încărcat de teamă și incertitudine. Ucenicii știau că ceva grav urmează să se întâmple; Isus le vorbise despre plecarea Sa și inimile lor erau puternic tulburate. În acest context, Isus nu le cere să devină brusc imuni la emoții, nu le reproșează teama, ci le adresează o chemare plină de blândețe: să nu lase frica să le conducă inima. El le oferă o ancoră, o direcție, un sprijin.
Când le spune „Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine”, El pune credința în Tatăl și în Persoana Sa la același nivel. Este o dezvăluire a divinității Sale și în același timp o invitație la încredere totală. Practic, Isus le spune: „Vă puteți sprijini pe Mine în aceeași măsură în care vă sprijiniți pe Dumnezeu.” În mijlocul nesiguranței, în fața unui viitor pe care nu îl înțeleg, El îi cheamă să rămână ancorați în El.
Pentru viața noastră, versetul devine o chemare permanentă. Oricât de adânci ar fi neliniștile, Isus ne spune că pacea nu vine din controlul circumstanțelor, ci din încrederea în El. Credința nu ne scoate din realitatea problemelor, ci ne așază în prezența Celui care nu se schimbă și care cunoaște drumul pe care noi nu îl vedem încă.
Acolo unde inima se frânge, El spune: „Privește spre Mine.” Acolo unde greutățile se adună, El spune: „Nu ești singur.” Acolo unde mintea caută soluții și nu le găsește, El adaugă: „Sprijină-te pe Mine.”
Rămâne, astfel, o întrebare simplă și adâncă: în ce parte a vieții noastre ne rostește Isus chiar acum acest cuvânt — „nu lăsa inima ta să se tulbure, ci încrede-te în Mine”?
În fiecare an, pe 6 decembrie, mulți vorbesc despre „Moș Nicolae”, despre ghetuțe lustruite și daruri pentru copii. Dar dacă lăsăm la o parte tradițiile, legendele și obiceiurile populare, ce spune Biblia despre această sărbătoare și despre personajul numit „Moș Nicolae”?
Răspunsul direct este acesta:
Biblia nu îl menționează pe Moș Nicolae
Nu există nicio persoană cu numele Nicolae în Scripturi care să fie prezentată ca făcător de minuni, dătător de daruri sau personaj festiv. Biblia nu vorbește despre:
Moș Nicolae
episcopul Nicolae din Mira
sărbătoarea de pe 6 decembrie
obiceiul darurilor în ghetuțe
Tot ceea ce se știe despre Nicolae ca „sfânt” provine din scrieri istorice și tradiții apărute mult mai târziu, nu din Biblia inspirată.
Biblia nu încurajează venerarea sfinților sau atribuirea de roluri supranaturale oamenilor
Scriptura arată clar că:
Dumnezeu este singurul care cunoaște inimile
Dumnezeu este singurul care răspunde rugăciunilor
Dumnezeu este singurul care are autoritate spirituală
Atribuirea unor puteri speciale unui om — chiar și unuia considerat „sfânt” — nu are bază biblică.
Ce spune Biblia despre dăruire?
Chiar dacă figura lui Moș Nicolae nu este biblică, dărnicia și milostenia sunt profund biblice.
-Dumnezeu este primul care dăruiește:
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu…” (Ioan 3:16)
-Creștinii sunt chemați să facă bine:
„Este mai ferice să dai decât să primești.” (Fapte 20:35)
-Credința autentică se vede în fapte:
„Credința fără fapte este moartă.” (Iacov 2:17)
Așadar, gestul de a dărui — fie copiilor, fie celor în nevoie — este în deplin acord cu Biblia. Dar nu pentru că Biblia ar porunci o sărbătoare pe 6 decembrie, ci pentru că învățătura lui Dumnezeu ne cheamă la bunătate în orice zi.
Sunt greșite sărbătorile culturale?
Biblia nu interzice ca oamenii să aibă obiceiuri culturale, atât timp cât:
nu devin idolatrie
nu înlocuiesc învățătura Scripturii
nu contrazic credința în Dumnezeu
Pavel rezumă foarte bine: „Totul să se facă spre slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10:31)
Cu alte cuvinte, un părinte poate să îi dăruiască copilului ceva pe 6 decembrie — nu pentru că ar exista Moș Nicolae în Biblie, ci pentru că vrea să-i arate dragoste și bunătate.
Sărbătoarea devine o ocazie bună pentru părinți să le explice copiilor că adevărata sursă a dărniciei este Dumnezeu, nu un personaj creat de tradiție, și că bunătatea creștină se trăiește în fiecare zi, nu doar într-o dată calendaristică.
În această zi de 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Națională a României, să ne întoarcem inimile spre Dumnezeu, Cel care a vegheat peste neamul nostru de-a lungul veacurilor.
Să-I cerem Domnului să ne dea înțelepciune, pace și unitate, iar iubirea Lui să ne țină împreună ca un singur neam sub ocrotirea Sa. Să binecuvânteze El pământul românesc, familiile noastre, copiii acestei națiuni și pe toți cei ce trăiesc cu credință și nădejde în inimă.
În această zi de sărbătoare, să ne amintim că adevărata putere a unui popor stă în credința sa. Dumnezeu să binecuvânteze România și pe fiecare român!
Fie ca lumina lui Hristos să rămână vie în sufletele românilor, iar dragostea, unitatea și speranța să ne unească mai mult ca oricând. „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Psalmul 33:12)
La mulți ani, România! Dumnezeu să te binecuvânteze!
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 