„Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” (Epistola către Filipeni 1:21) este una dintre cele mai profunde și provocatoare afirmații din Noul Testament. Ea este scrisă de Apostolul Pavel din închisoare, într-un moment în care viața și moartea nu erau noțiuni teoretice, ci realități foarte apropiate. Tocmai de aceea, forța acestui verset vine nu doar din frumusețea formulării, ci din autenticitatea experienței din care se naște.
Când Pavel spune: „pentru mine a trăi este Hristos”, el nu face o declarație poetică, ci una existențială. Viața lui nu mai este definită de planuri personale, siguranță sau succes, ci de relația cu Hristos. Sensul fiecărei zile, al fiecărei încercări și al fiecărei bucurii este strâns legat de această legătură vie cu Domnul. A trăi nu mai înseamnă doar a exista, ci a trăi cu un scop mai mare decât sinele.
În mod surprinzător pentru gândirea omenească, Pavel adaugă: „iar a muri este un câștig”. Pentru majoritatea oamenilor, moartea este asociată cu pierderea, despărțirea și frica. Pentru el însă, moartea nu este sfârșitul, ci trecerea într-o realitate mai plină, mai adâncă, în prezența lui Hristos. Nu disprețuiește viața și nici nu fuge de responsabilitățile ei, dar privește dincolo de limitele ei. Câștigul despre care vorbește nu este unul material, ci unul etern.
Acest verset nu exprimă o dorință de evadare din suferință, ci o inimă ancorată într-o speranță care depășește circumstanțele. Pavel trăiește tensiunea dintre dorința de a fi cu Hristos și chemarea de a rămâne pentru a sluji oamenilor. Tocmai această tensiune arată maturitatea credinței sale: dragostea pentru cer nu îl face indiferent față de pământ, iar suferința de pe pământ nu îi umbrește speranța cerului.
Pentru cititorul de astăzi, Filipeni 1:21 rămâne o oglindă incomodă și frumoasă în același timp. Ne invită să ne întrebăm ce anume ne definește viața, ce ne motivează alegerile și ce sens dăm existenței noastre. Versetul nu minimalizează valoarea vieții, ci o așază într-o perspectivă veșnică: viața capătă deplina ei semnificație atunci când este trăită în legătură cu Hristos, iar moartea nu mai este o înfrângere, ci o trecere spre împlinire.
În esență, Filipeni 1:21 nu este doar o afirmație teologică, ci o mărturie de viață. Este declarația unui om care a învățat că adevărata siguranță nu vine din ceea ce posedă, ci din Cine îl stăpânește. Este o chemare la o credință trăită profund, echilibrat, cu ochii pe realitatea prezentă, dar cu inima ancorată în veșnicie.
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 