„Așadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur, fiindcă tu, care judeci, faci aceleași lucruri.”
— Romani 2:1
Cuvântul lui Dumnezeu din Romani 2:1 este o oglindă care ne arată, fără menajamente, pericolul ipocriziei. Este ușor să vedem greșelile altora și să le condamnăm, dar adesea uităm să ne cercetăm propriile inimi. Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, ne avertizează că, în momentul în care ne ridicăm să judecăm pe altul, ne punem pe noi înșine sub aceeași măsură de judecată.
Judecata omenească este adesea nedreaptă pentru că nu cunoaște inimile. Dumnezeu, în schimb, cunoaște totul — și faptele, și motivațiile ascunse. De aceea, El este singurul Judecător drept. Când noi ne grăbim să condamnăm, ne arogăm un rol care nu ne aparține și demonstrăm o lipsă de smerenie și pocăință.
Această meditație ne cheamă la auto-cercetare și mărturisire. În loc să arătăm cu degetul spre fratele nostru, să ne întrebăm: „Oare nu cumva și eu fac aceleași lucruri, chiar dacă în forme mai subtile?” Mândria, vorbirea de rău, neiertarea sau dorința de a părea mai buni decât alții sunt forme ascunse ale păcatului, care trăiesc adesea în inima celui care judecă.
Domnul Isus ne învață: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați” (Matei 7:1). Nu înseamnă că trebuie să închidem ochii la păcat, ci că trebuie să ne apropiem de ceilalți cu dragoste, compasiune și adevăr, nu cu condamnare. Chemarea noastră nu este să fim judecători, ci mărturii vii ale harului lui Dumnezeu.
Doamne, dă-mi o inimă smerită care să nu se grăbească să judece, ci să iubească. Ajută-mă să mă văd așa cum mă vezi Tu și să mă pocăiesc de păcatele mele, înainte de a încerca să corectez greșelile altora. Fă-mă un vas al harului Tău, nu al condamnării. În Numele lui Isus, Amin.
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 
Lasă un comentariu