Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

„Când mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi.” – Psalmii 91:15

Psalmul 91 este una dintre cele mai iubite și cunoscute părți din Scriptură, un adevărat adăpost pentru sufletul credinciosului în vremuri de încercare. Versetul 15 sintetizează într-un mod profund relația de intimitate, protecție și har pe care Dumnezeu o oferă celor care se încred în El.

1. „Când mă va chema…” – O invitație la rugăciune

Primul lucru care răzbate din acest verset este chemarea la rugăciune. Dumnezeu nu impune relația cu El, ci Se lasă găsit de cei care Îl caută. Promisiunea începe cu „când mă va chema”, nu „dacă mă va chema” – ceea ce subliniază faptul că strigătul omului către Dumnezeu este ceva firesc, inevitabil, mai ales în momentele grele.

Chemarea noastră către Dumnezeu nu este un semn de slăbiciune, ci de încredere. Ea arată recunoașterea faptului că nu suntem autosuficienți, ci dependenți de Harul divin. Dumnezeu nu Se lasă greu de găsit. El este aproape de toți cei ce Îl cheamă din toată inima (Psalmii 145:18). Rugăciunea este canalul prin care inima noastră se conectează la inima Tatălui Ceresc.

2. „…îi voi răspunde” – Asigurarea că nu suntem ignorați

Ce făgăduință minunată! Dumnezeu promite că va răspunde. Aici nu este vorba despre un răspuns întâmplător sau impersonal. Dumnezeu răspunde pentru că Îi pasă. De multe ori, în lume, ne simțim ignorați, neauziți, dați la o parte. Dar în rugăciune, înaintea lui Dumnezeu, vocea noastră contează.

Răspunsul lui Dumnezeu poate veni în multe forme: o pace inexplicabilă, o soluție neașteptată, o întărire interioară sau chiar tăcerea care ne maturizează credința. Dar răspunsul vine întotdeauna. A-L chema pe Dumnezeu înseamnă a ști că nu vorbim în gol, că avem o ureche veșnic deschisă și o inimă gata să intervină.

3. „Voi fi cu el în strâmtorare” – Prezența lui Dumnezeu în încercări

Această parte a versetului este una dintre cele mai mângâietoare: Dumnezeu nu promite absența necazurilor, ci prezența Lui în mijlocul lor. Nu ni se spune „nu vei avea strâmtorări”, ci „voi fi cu tine în ele”.

Aceasta este o distincție crucială în viața creștină. Adevărata siguranță nu constă în lipsa dificultăților, ci în certitudinea că Dumnezeu este cu noi în orice vale, în orice furtună, în orice lacrimă. Dumnezeu nu ne abandonează când vin greutățile, ci pășește alături de noi. Este Dumnezeul care a intrat în cuptorul aprins cu cei trei tineri evrei, care a mers pe valuri spre ucenici, care a plâns la mormântul lui Lazăr. Este Dumnezeul prezent, personal, aproape.

4. „Îl voi izbăvi” – Puterea de a interveni

Nu doar că Dumnezeu este cu noi, dar El are și puterea să intervină. Cuvântul „izbăvire” are în ebraică sensul de a salva, a scoate dintr-o primejdie, a elibera dintr-o capcană. Dumnezeu nu stă pasiv la suferința copiilor Săi. El are timpul Său și modul Său de a lucra, dar izbăvirea vine.

Această izbăvire nu este mereu conform așteptărilor noastre – uneori Dumnezeu schimbă situația, alteori ne schimbă pe noi în mijlocul situației. Dar în ambele cazuri, izbăvirea este reală și transformatoare. Ea ne ridică, ne întărește și ne apropie și mai mult de Dumnezeu.

5. „Și-l voi proslăvi” – Răsplata credincioșiei

Această ultimă parte este adesea trecută cu vederea, dar are o profunzime extraordinară. Dumnezeu nu doar că ne izbăvește, ci ne și onorează. A „proslăvi” înseamnă a ridica, a onora, a da valoare. Este imaginea unui tată care își ridică fiul în fața tuturor și spune: „Acesta este fiul meu credincios!”

Dumnezeu Se bucură să răsplătească credința. El nu uită lacrimile, rugăciunile, nopțile nedormite, înfrângerile purtate cu demnitate. „El nu uită strigătul celui nenorocit” (Psalmii 9:12). Fiecare suferință purtată cu nădejde este răsplătită cu slavă, atât aici pe pământ prin mărturii și binecuvântări, cât și în veșnicie prin cununa vieții.

Concluzie

Psalmii 91:15 este o comoară de promisiuni pentru inima credincioasă. Ne învață că Dumnezeu răspunde rugăciunii, că este alături de noi în necaz, că ne izbăvește și ne onorează. Acest verset este un răspuns direct la temerile și îndoielile care uneori ne învăluie: „Oare mă aude Dumnezeu? Oare Îi pasă? Va interveni?”.

Răspunsul este un „da” clar și categoric. Dumnezeu este cu noi, pentru noi și în noi. Tot ce ne cere este să Îl chemăm. Iar când o facem, putem fi siguri că El răspunde.