Pe o coastă periculoasă, unde naufragiile erau frecvente, se afla o mică stație de salvare. Clădirea modestă, mai mult o colibă, era dotată cu o singură barcă, dar echipa de acolo era devotată misiunii lor. Indiferent de vreme sau de riscuri, acești oameni curajoși ieșeau pe mare, zi și noapte, pentru a salva viețile celor pierduți. Cu timpul, unii dintre cei salvați și locuitorii din zonă au decis să se alăture misiunii. Ei au donat bani, timp și energie, contribuind la dezvoltarea stației. Au fost achiziționate bărci noi, iar echipele s-au mărit și s-au instruit mai bine. Stația de salvare a început să prospere.
Cu toate acestea, unii dintre noii membri au devenit nemulțumiți de condițiile clădirii. Au considerat că ar trebui să fie mai confortabilă pentru cei salvați și pentru ei înșiși. Astfel, vechile paturi au fost înlocuite cu unele moderne, au adus mobilă nouă, iar clădirea a fost redecorată. Treptat, stația a devenit un loc plăcut și a început să fie folosită ca un club pentru membri. Deși atmosfera era primitoare, interesul pentru munca de salvare a scăzut. Activitățile de salvare au fost delegate unor echipe angajate, iar misiunea inițială părea să fie uitată.
Într-o zi, a avut loc un naufragiu major. O navă mare s-a scufundat, iar echipele angajate au adus la stație un număr mare de supraviețuitori. Erau uzi, înghețați, murdari și bolnavi, iar unii dintre ei erau străini. Clubul elegant a fost rapid cuprins de haos. Comitetul a decis să construiască dușuri afară pentru a curăța victimele înainte de a le permite să intre în clădire.
La următoarea întâlnire a membrilor, au apărut tensiuni. Majoritatea a propus să renunțe la activitățile de salvare, considerându-le nepotrivite pentru viața socială a clubului. Un mic grup a insistat asupra menținerii scopului inițial de salvare a vieților. În final, grupul minoritar a fost învins și li s-a sugerat să își construiască propria stație dacă doreau să continue misiunea.
Așa au făcut. Totuși, istoria s-a repetat. Noua stație, odată prosperă, s-a transformat în timp într-un alt club. Apoi a apărut o altă stație mică, dedicată salvării vieților. Și ciclul a continuat.
Astăzi, pe acea coastă se găsesc numeroase cluburi de-a lungul plajei, dar naufragiile continuă, iar cei pierduți pe mare rămân, de cele mai multe ori, fără ajutor.
În calitate de ucenici ai lui Hristos, chemarea noastră principală este să facem alți ucenici (Matei 28:19) — să mergem și să salvăm vieți. Totuși, uneori, uităm acest scop. Ne concentrăm pe confortul și activitățile noastre, pierzând din vedere misiunea. Este esențial să ne examinăm atitudinea și să ne asigurăm că suntem împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători (Iacov 1:22).
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 