Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Într-un orășel canadian străbătut de râul Saint Laurent – o arteră fluvială vitală ce leagă Oceanul Atlantic de Montreal – s-a petrecut o tragedie care a zguduit întreaga comunitate. Râul, cunoscut pentru traficul intens de vapoare, era traversat de un pod mobil care se monta de câteva ori pe zi pentru a permite trecerea trenurilor de călători.

În ciuda faptului că operațiunile de asamblare și dezasamblare a podului fuseseră executate impecabil de mii de ori, iar personalul era instruit cu maximă atenție, acea zi blestemată avea să rămână adânc întipărită în memoria locuitorilor.

Operatorul podului își desfășura activitatea într-o baracă modestă situată pe malul râului, de unde controla automat instalarea și blocarea structurii mobile. În seara aceea, aștepta trecerea ultimului tren al zilei. Zărind în depărtare luminile garniturii, s-a îndreptat spre camera de control, pregătit să acționeze mecanismul la momentul potrivit. Însă când a apăsat butonul care trebuia să declanșeze așezarea și blocarea automată a podului, a descoperit cu groază că sistemul nu mai funcționa.

Consecințele unei astfel de defecțiuni puteau fi catastrofale – fără blocarea corespunzătoare, podul s-ar fi clătinat sub greutatea trenului, provocând deraierea și prăbușirea în apele râului a garniturii pline cu pasageri.

Într-o fracțiune de secundă, operatorul a părăsit cabina de control și a alergat pe celălalt mal al râului, unde se afla un levier manual pentru blocarea podului. Știa că trebuie să-l țină ferm apăsat pe toată durata trecerii trenului. Huruitul tot mai puternic al garniturii îi răsuna în urechi în timp ce își aplica întreaga greutate asupra levierului, conștient că viețile multor oameni depind acum de forța sa.

În timp ce menținea presiunea asupra mecanismului, un strigăt i-a înghețat sângele în vene: „Tati, unde ești?” Pe pod, îndreptându-se spre el, și-a văzut fiul de patru ani.

Primul impuls a fost să strige „Fugi! Fugi!”, dar trenul era prea aproape, iar picioarele micuțe ale copilului nu l-ar fi putut duce la timp în siguranță. Pentru o clipă, a fost gata să lase levierul și să-și salveze fiul. Dar a realizat că nu poate face asta – trebuia să aleagă între viața propriului copil și viețile sutelor de pasageri din tren.

A avut doar o clipă pentru a lua decizia imposibilă.

Trenul a trecut în siguranță mai departe. Niciunul dintre pasageri nu a știut despre trupușorul aruncat nemilos în apele râului. Nimeni nu a văzut fața împietrită de durere a tatălui care încă ținea strâns levierul, deși trenul trecuse demult. Nimeni nu l-a văzut mergând spre casă cu pași de plumb, pentru a-i spune soției despre moartea brutală a fiului lor.

Dacă puteți înțelege emoțiile care au răvășit inima acestui om, poate veți putea înțelege și sentimentele Lui Dumnezeu când și-a sacrificat propriul Fiu pentru a construi puntea dintre noi și viața veșnică.