Păcatul

 

„Fiule, orice lucru care îți slăbește judecata, îți diminuează sensibilitatea conștiinței, îți întunecă sentimentul prezenței lui Dumnezeu sau îți ia plăcerea pentru lucrurile spirituale; pe scurt, dacă ceva sporește autoritatea și puterea firii asupra Duhului, atunci pentru tine acel lucru devine păcat, oricât ar fi de bun în sine însuși.”

 

pacat lant

O definiție profundă a păcatului, demnă de mintea celui mai ilustru teolog, a dat-o Susanna Wesley. Mamă a nouăsprezece copii, Susanna a definit păcatul pentru fiul ei John, definiție care l-a însoțit toate zilel vieții lui de predicator și fondator al metodismului.

Un gând

legeÎn timpul celui de-al doilea război mondial, naziștii au arestat pe toți evreii dintr-un sat din Polonia, i-au aliniat la marginea satului și i-au împușcat. Trupurile moarte au căzut într-o groapă uriașă săpată de aceiași evrei în aceeași zi. În timp ce acopereau cadavrele cu pământ, nimeni nu știa că printre trupurile moarte era un băiat care, prin minune, nu fusese atins de gloanțele naziste.

După plecarea nemților, cu mari efortul băiatul a scăpat de sub trupurile moarte și pământul mormântului comun. Era seară și se lăsa întunericul. Băiatul a alergat în sat nădăjduind ca sătenii să-l primească în casele lor. Dar, fiecare ușă la care a bătut i s-a închis repede în nas. La vederea unui copil cu steaua lui David în piept, plin de pământ și sânge, nu trebuia făcut mare efort să-ți dai seama că era unul dintre copiii evreilor executați. Nimeni nu voia să aibă de-a face cu naziștii pentru adăpostirea unui evreu. Oamenii închideau ușile plini de frică.

Băiatul a bătut la ușa unei case și înainte de a i se trânti în față, a strigat femeii dinăuntru: „Nu mă recunoști? Eu sunt Isus! Nu mă recunoști?”

Femeia a luat copilul în casă și din momentul acela l-a crescut ca pe copilul ei.

Mai târziu în viață, băiatul acela, care a ajuns om mare își aducea mereu aminte de seara aceea unică în care viața i-a fost salvată. Nu pricepea cum de a putut spune ceea ce a spus.

Pentru asemenea momente cruciale, Duhul lui Dumnezeu pune cuvintele potrivite în gura noastră.

Sărbătoarea absolvenților 2016 – Liceul Teologic Baptist Reșița

Duminică, 5 iunie 2016 în cadrul serviciului divin de seară al Bisericii Baptiste nr. 1 Reșița, a avut loc Sărbătoarea absolvenților Liceului Teologic Baptist Reșița. În prezența comunității de credincioși, ai părinților elevilor, absolvenții au cântat spre slava lui Dumnezeu, din partea absolvenților Beniamin Radu, iar din partea părinților absolvenților d-na Daniela Cernescu, au avut câte un cuvânt.

Au fost alături de absolvenți, pastori ai bisericilor din care aceștia provin: pastor Ilie Tinco (Biserica Baptistă Bocșa), pastor Ciprian Bârsan (Biserica Penticostală „Izvorul Vieții” Reșița), pastor Ion Mezei (Biserica Baptistă Ticvaniu Mare), pastor Samuel Izvernar (Biserica Penticostală „Cezareea” Reșița), pastor Dolfi Copriva (Biserica Baptistă Padina Matei), pastor Ion Dobren (Biserica Baptistă Rudăria), pastor Gelu Dumitrașcu (Biserica Baptistă „Speranța” Reșița).

Evanghelia a fost predicată cu această ocazia de către fratele conf. univ. dr. Mariș Daniel, rectorul Institutului Teologic Baptist Reșița. Serviciul divin a fost coordonat de fratele Daniel Bărnuț, pastorul Bisericii Baptiste nr. 1 Reșița.

 

alexsucsDirector, prof. Szucs Alexandru

 

ltb2016bltb2016a

Cura de slabire

cantar2Un prieten mi-a spus că împreună cu soția sa, au invitat o colegă de serviciu la biserica lor. Înainte de a predica, vorbitorul a anunțat că se vor servi acum „bucate grase și miezoase”.
Femeia a cerut să iasă afară, că ea este într-un program de slăbit și că nu servește nimic gras.

 

🙂

 

Publicat în gluma. Leave a Comment »

Viața (4)

singuratate
Seneca (Epistolae ad Lucilium) vede moartea ca o naștere. „Așa cum pântecul mamei ne ține nouă luni, pregătindu-ne, nu pentru acest pântec ci pentru viață, la fel și noi ne pregătim pentru adevărata viață… De aceea așteaptă fără teamă ceasul acela – ultimul ceas al trupului, dar nu și al sufletului. Ziua aceea, de care ți-e frică ca de un sfârșit al tuturor lucrurilor, nu este altceva decât ziua ta de naștere în eternitate.”

 

 

Ca să avem viață veșnică și să nu mergem la judecată, trebuie să ascultăm Cuvintele Domnului și să credem în Dumnezeu Tatăl care L-a trimis pe Isus în lumea noastră. Condiția vieții veșnice nu este credința în viața de dincolo, ci credința în dătătorul acestei vieți, nu în eternitate ci în Mântuitorul nostru Isus Christos și în Cel ce L-a trimis. Eternitatea este Isus Christos.

Alegeri

vot2

 

”Când se înmulțesc cei buni, poporul se bucură, dar când stăpânește cel rău, poporul geme”. Proverbe 29:2

 

Alegerile sunt libere dar rezultatele le plătim. Alegeți cu înțelepciune!

 

 

Publicat în Anunţ. Leave a Comment »

În biserica noastră…

În biserica noastră, noi Îl iubim pe Dumnezeu, nu facem excepții  în această privință.

În biserica noastră credem în dragostea lui Dumnezeu radicală, necondiționată și de neclintit față de noi.

În biserica noastră, noi credem că Isus este Dumnezeu, în același timp afirmăm că s-ar putea ca tu să nu crezi că Isus este Dumnezeu, și noi nu-ți cerem să-ți schimbi sistemul credinței tale înainte ca să participi în biserica noastră, ci în mod simplu te invităm să vii cu noi într-o călătorie spre Isus.

Pentru multă vreme biserica a avut ca principală prioritate ideea de Isus ca bilet de scăpare de iad. În biserica noastră avem ca primă prioritate invitația de a veni la Isus pentru a trăi o viață din belșug.

În biserica noastră credem că orice om are un vis profund adânc sădit în inima lui și că Dumnezeu a pus visul acela acolo, nu pentru slava noastră ci pentru gloria Sa.

În biserica noastră nu suntem interesați cum ai fost, ci încotro mergi.

În biserica noastră credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, că este real, este viu și este activ.

În biserica noastră noi credem că oamenii care nu merg la nicio biserică nu sunt dușmanii noștri, ei sunt oameni reali care au nevoie de o dragoste desăvârșită pe care numai Dumnezeu le-o poate da. Noi credem că Dumnezeu poate da dragostea Sa tututor oamenilor prin noi.

În biserica noastră nu vom expune niciodată atitudinea: „eu sunt mai sfânt decât tine”, pentru că suntem cu toții oameni zdrobiți și păcătoși, pe care El ne pune înapoi la un loc.

Și în final, și ceea ce este cel mai important, în biserica noastră credem că Isus a trăit cu adevărat, a murit cu adevărat pe cruce, și că a înviat cu adevărat a treia zi din morți. Nu putem și nu vom îndulci sau dilua niciodată acest mesaj. Niciodată.

biblia-300x195

Familia Bodnariu şi-a recuperat copiii

bodnariu fam.jpgMarius Bodnariu şi soţia sa, Ruth, au primit, vineri, vestea că cei cinci copii ai lor, luaţi, în noiembrie 2015, de către autorităţile norvegiene, le vor fi înapoiaţi.  Cei doi soţi erau acuzaţi că şi-au agresat fizic copiii. Anunţul de astăzi a fot făcut de către pastorul Cristian Ionescu, cel care, de-a lungul ultimelor luni, s-a implicat activ în susţinerea familiei Bodnariu, fiind şi purtătorul de cuvânt al celor doi soţi. Până la decizia de astăzi, soţii Bodnariu îl primiseră, recent, pe cel mai mic dintre copiii lor, autorităţile norvegiene păstrându-i în continuare în grijă pe ceilalţi patru minori. Reproducem mai jos mesajul posat de pastorul Ionescu pe blogul personal, acolo unde a oferit, de-a lungul timpului, mai multe informaţii referitoare la acest caz. 

”ALELUIA! SLAVĂ DOMNULUI! FAMILIA BODNARIU VA FI REÎNTREGITĂ!

Municipalitatea Naustdal s-a înţeles cu părinţii să aducă toţi cei cinci copii acasă! Vă mulţumim tuturor pentru dragostea, suportul, rugăciunile şi implicarea dumneavoastră! Domnul să vă binecuvânteze şi să vă răsplătească! Deoarece urmează o perioadă de reintegrare şi reacomodare a copiilor în casa părintească, este foarte important în zilele care urmează să respectăm nevoia de linişte şi intimitate netulburată a familiei Bodnariu! Apreciem înţelegerea şi colaborarea dumneavoastră!

citiți mai multe aici:

http://adevarul.ro/locale/timisoara/familia-bodnariu-si-a-recuperat-cei-cinci-copii-luati-autoritatile-norvegia-va-multumim-tuturor-dragoste-suport-1_57516ff45ab6550cb89814dc/index.html

Viața (3)

singuratate
Un turist american l-a vizitat pe faimosul rabin de origine poloneză, Hofetz Chaim. A fost foarte mirat de simpla încăpare în care trăia rabinul, o odaie destul de mică, plină de cărți, o mică masă și o laviță de lemn care-i slujea de scaun și pat. L-a întrebat pe rabin:
-„Unde vă este mobila?”
-„Dar unde este mobila dumneatale?” a întrebat la rândul lui rabinul.
-„Păi, eu sunt doar turist. Sunt doar un trecător pe aici…”
-„Și eu, la fel!” a răspuns zâmbind rabinul.
Suntem cu toții trecători prin viață. Călători spre viața cealaltă. Spre veșnicie.

 

Ca să avem viață veșnică și să nu mergem la judecată, trebuie să ascultăm Cuvintele Domnului și să credem în Dumnezeu Tatăl care L-a trimis pe Isus în lumea noastră. Condiția vieții veșnice nu este credința în viața de dincolo, ci credința în dătătorul acestei vieți, nu în eternitate ci în Mântuitorul nostru Isus Christos și în Cel ce L-a trimis. Eternitatea este Isus Christos.

Emanuel Zaharia Lăpugean – ordinare păstor

Prin harul lui Dumnezeu, duminică, 29 mai 2016, începând cu ora 10 la Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din Ogrezeni, județul Giurgiu a avut loc ordinarea ca păstor a fratelui Emanuel Zaharia Lăpugean.

Emanuel – Zaharia Lăpugean este fiul pastorului Ioan Alexandru Lăpugean fiind absolvent al Institutului Teologic Baptist din București (2011-2015).

Începând cu anul 2015 acesta slujește în cadrul Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din Ogrezeni.

emanuel-zaharia-lapugean

mai multe puteți citi aici https://istorieevanghelica.ro/2016/06/02/emanuel-zaharia-lapugean-a-fost-ordinat-ca-pastor-la-biserica-crestina-baptista-nadejdea-din-ogrezeni/