1. Rugăciunea este mai importantă decât predicarea
Trebuie să-ţi păzeşti timpul de rugăciune, chiar mai mult decât timpul de studiu. Dacă eşti forţat să alegi dintre cele două, fă din rugăciune prioritate. Rugăciunea nu este pregătire pentru lucrare, este lucrarea! Dacă viaţa ta de rugăciune este mediocră sau inconsecventă, trebuie să-ţi pui timp deoparte pentru rugăciune.
2. Predicarea este mai importantă decât administrarea
Foarte mulţi pastori petrec foarte mult timp în managementul bisericii, rămânând cu foarte puţin timp pentru studiu şi reflecţie. Comitetele sunt necesare. Chiar şi mai importantă este viziunea şi abilitatea de a duce biserica în direcţia potrivită. Dar lucrarea cu Cuvântul are cel mai mare impact.
3.Familia este mai importantă decât congregaţia
Există, la pastori o puternica înclinaţie de a fi preocupaţi de nevoile adunării aşa de mult că uneori îşi neglijează familia. Ispita de a ceda presiunilor externe şi de a căuta să împlineşti toate aşteptările celorlaţi duc la neglijarea copiilor şi soţiei. Timpul împreună cu familia la o îngheţată poate fi mai important decât cine ştie ce întâlnire şi discuţii financiare ale bisericii. Familia este mai importantă decât cei care-ţi plătesc salariu, indiferent de domeniul în care lucrezi.
4. Credincioşia este mai importantă decât competiţia
Când te compari cu alţii este uşor să devii descurajat. Biruieşte duhul de comparaţie şi bucură-te de succesele altor lucrători. Când vei fi mulţumit cu partea ta de lucrare vei găsi împlinire şi satisfacţie.
5. Dragostea este mai importantă decât abilitatea
Clar, nu poţi lucra fără darurile care te califică pentru slujire. Trebuie să cunoşti Cuvântul şi să fii capabil să-l comunici. Şi trebuie să ai îndemânări de lider şi talent în a lucra cu oamenii. Dar apostolul Pavel ne atenţionează că toate darurile şi îndemânările şi abilităţile nu sunt nimic, dacă sunt lipsite de dragoste. Chiar şi cea mai bună învăţătură biblică nu schimbă vieţi dacă nu este filtrată printr-o personalitate umpluta de dragoste.
Ce măreţ, ce sfânt e gândul, să îngropi al tău trecut,
Oamenilor să fii sincer, iar lui Dumnezeu plăcut.
A însufleţit de veacuri, pacea sfântă, mântuirea,
Milioane-n lungul vremii, și-au reînnoit trăirea.
Şi deşi trecuţi din lume, au rămas, căci ei nu pier,
Viața lor străluce încă, precum soarele pe cer.
Poate neînsemnați odată, astăzi pilda lor domină,
Căci nici unul din aceştia, n-au vopsit peste rugină.
Cu profund respect, cu stimă, cinstea lor o admirăm,
Şi în faţa curăţiei, noi, urmaşii, ne plecăm.
Ne-au făcut strămoșii fală, dar cum e trăirea ta?
Când vei trece din viaţă, oamenilor ce-i lăsa?
Poate de dorinţi, de gânduri mai măreţe eşti pătruns.
Gândurile mari sunt bune însă … nu sunt de ajuns.
Câți nu se hrănesc cu gândul că-s iertaţi, că-s mântuiți,
Că viaţa lor e bună, că-s curaţi, că-s pocăiţi.
Dar mai mult la ce-i în lume, cu smerenie se-nchină,
Credincioși? NU!… Vor să pară. Ei vopsesc peste rugină.
Vorbe mari, fapte măreţe, doar acolo-unde-i lumină.
Credincioși? Da!.. De paradă. Ei vopsesc peste rugină.
E-o povară pentru-aceştia, ruga către Dumnezeu.
„Pocăiţi” îşi zic fiindcă, vin adesea-n Cortul Său.
E o autoînșelare. E-o viaţă neloială.
E-o ruşine pentru Domnul. E o simplă mâzgăleală.
Poţi să te botezi în apă, fără naşterea divină
Mărturia ta-i minciună. Vopseşti doar peste rugină.
E o cinste deosebită, ca să te numeşti creștină.
Dar când moda-ţi este idol, mâzgălești peste rugină!
Chiar de unul se avântă în lucrarea Lui divină,
De urăşte, bietu-încearcă, a vopsi peste rugină.
Poţi ca să clădeşti palate, poţi vorbi limba divină.
Dacă fala ţi-e imboldul, vopseşti doar peste rugină.
E măreaţă, e sublimă, viaţa sfântă în Hristos.
A căutat-o’ntotdeauna, omul sincer, credincios
Oamenilor! Este cerul ţinta căutării voastre ?
Nu cumva nădejdea sfântă, vi se-ndreaptă către astre?
Mai sunteţi în alergare? Semenii îi mai iubiţi?
Doriţi sincer fericirea, celor mulţi, nemântuiți?
Nu încredinţaţi pe oameni că-s curaţi, dacă nu sunt
Căci recolta e furtună, dacă semănatu-i vânt!
Nu ucideţi conştiinţa, fiindcă nu vi se închină.
Nu acoperiţi păcatul. Nu vopsiţi peste rugină!
Nu admiteţi compromisuri, dacă vreţi să fiţi lumină.
Compromis, să ştiţi, înseamnă: a vopsi peste rugină!
Va veni odată vremea, când trăind clipa reală,
Şi-or vedea mulţi osteneala, doar o tristă mâzgăleală.
Oameni! În vâltoarea luptei vreţi victorie deplină?
Vreţi ca să intraţi în ceruri? Nu vopsiţi peste rugină!
Valentin Popvici
„Spune-mi numai cât de binecuvântat sunt, spune-mi numai că o să devin puternic, popular și că nu voi avea nici un fel de probleme în viață! Spune-mi numai lucrurile aceastea!
Această Evanghelie zice: Doar să crezi și vei fii mântuit! Nimic despre pocăință, nimic despre întristare, nimic de a te întoarce de la păcatele tale…”
Într-una din pildele sale Soren Kierkegard (scriitor,teolog,filosof danez) vorbește despre o biserică frecventată de un cârd de gâște sălbatice.
În fiecare duminică gâștele veneau legănându-se și-l ascultau pe predicator vorbind despre miracolele zborului.
-„ NU suntem obligați să umblăm pe pământ”-începea gâscanul să îndemne gâștele.
-„Putem să ne înălțăm în aer și să zburam spre zone mai îndepărtate, unde clima este mai binecuvântată”.
-„PUTEM ZBURA”.!!!!
După terminarea predicii- gâștele măcăneau ”AMIN”! ieșeau pe ușă și se îndreptau legănându-se spre propriile probleme.
NU AR FI TREBUIT DECÂT SĂ DEA DIN ARIPI Și SĂ SE ÎNALȚE.
…………………………………………………………………………………………………………..
De multe ori așa ne comportăm și noi. Auzim pe câte unu : ”ce fain a predicat X,Y, la biserică, ce bine a argumentat, ce clar a vorbit, ce mesaj tare” și după o săptămână nu vezi că intipărește acele principii în viața lui. Nu e totuna cu predica auzită recent.
Auzim o predică bună, profundă, punctată cu soluții din Cuvânt și noi continuăm să ne vedem de treaba noastră, să ne ducem viața noastră linistită cu obiceiurile noastre, atitudini nepotrivite, confortabili si cu păcate găunoase și secrete, lucruri tainice nerezolvate, fisuri in caracter.
Dar la finalul predicii toți în cor cântăm cu entuziasm AMIN.
Această scurtă parabolă ilustrează perfect ideea următoare: credința și informațiile pe care le avem despre Dumnezeu – nu au nici un sens și nici un rost dacă nu le punem în acțiune, practică.
Oridecâte ori plecăm din biserică spre casele noastre, ar trebui să plecăm transformați în gândire și gata să schimbăm ceva în lume.
Epistola lui Iacov transmite același semnal: să nu fim niște pacienți, clienți ai bisericilor, niste spectatori uituci, consumatori pasivi…care ascultă doar cu urechile. Când avem un astfel de comportament –mai direct spus ne pierdem acea oră și jumătate din timpul nostru…dacă venim clătinați precum acele gâște și plecăm la fel cum am intrat.