Când greutățile te copleșesc!

depresieSunt atâtea greutăți în fiecare zi care ne copleșesc, ne apasă, ne încurcă să vedem frumusețea lucrurilor care ne înconjoară pentru că ne gândim numai la ele.

Stai cu fața posomorîtă pentru că te gîndești că nimeni nu este mai chinuit decît tine. Totul ți se pare nedrept și tot îl întrebi pe Dumnezeu: DE CE DOAMNE SE ÎNTÎMPLĂ ACEASTA CU MINE?

Dumnezeu ne trimite încercările(greutăți) pentru ca să ne crească credința și să ne facă tot mai dependenți de El.

Precum un copil are nevoie de Tatăl său așa dorește și Dumnezeu ca noi să fim într-o dependență totală de El.

Atunci cînd încerci ca să le rezolvi cu puterile tale, vei întîlni doar chin. Îndreaptă-ți privirle spre Dumnezeu și roagă-L ca să te ajute, încredințează-I Lui problemele tale și vei fi plăcut surprins să vezi cît de frumoas poate El lucra.

Biblia ne spune care trebuie să fie atitudinea noastră atunci cînd trecem prin încercări și dacă trecem cu bine atunci vom fi biruitori.

 “Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea”.Romani 5:3-4

Tu nu ești singur! Ai un Tată care este gata să-ți vină în ajutor doar atunci când îi ceri aceasta!

Nu eşti învins…

Nu eşti învins cât timp credinţacruce3
nu ţi-ai schimbat şi nu ţi-ai stins:
– credinţa iarăşi te ridică,
poţi fi căzut, dar nu învins!

Nu eşti înfrânt cât timp nădejdea
şi ţelul ei îţi este sfânt:
– nădejdea iarăşi te-ntăreşte,
poţi fi trântit, dar nu înfrânt!

Nu eşti zdrobit cât ai iubirea
curată şi de neclintit:
– iubirea iarăşi te înalţă,
poţi fi călcat, dar nu zdrobit!

Nu eşti departe până duhul
şi rugăciunea nu ţi-s reci:
– prin ele eşti mereu aproape,
dar fără ele, dus pe veci!

Nu rătăceşti cât timp ţii gândul
şi inima la ce-ai primit:
– când inima ţi-e-n altă parte,
chiar stând cu-ai tăi, eşti rătăcit!

Nu mori când inima-ncetează
– ci când de Cer ai ochii rupţi,
când nu mai arzi şi nu mai sângeri,
când nu mai plângi şi nu mai lupţi!

Biruitori, eroi şi vrednici
sunt numai cei ce neclintit
duc legământul pîn’ la jertfă
şi lupta până la sfârşit!

Traian Dorz