Cu ajutorul lui Dumnezeu şi anul acesta vom avea Tabara Gosen (19-a ediţie).
Ca Biserică ne ocupăm de organizare şi ne-am bucura mult de tot să avem şi tineri din Bisericile unde slujiţi. Un spaţiu binecuvântat, cu peisaje deosebite (fotografiile din prezentare sunt de la Gosen), mâncare gătită foarte bună dar ceea ce este cel mai important, deschidem Cuvântul împreună în fiecare dimineaţă la timpul de părtăşie, apoi studiul biblic (tema: „Până ce va lua Hristos chip în voi”), şi desigur timpul unic de închinare şi Cuvânt la focul de tabără.
Tinerii sunt încurajaţi la o viaţă serioasă de slujire şi implicare în Biserica locală iar cei nemântuiţi sunt provocaţi să ia decizii responsabile pentru Domnul Hristos.
Preţul este cât se poate de accesibil acoperind doar parţial costurile pentru perioada respectivă.
Personal voi sta cu ei toată perioada aceea şi avem nevoie de ajutor în rugăciune.
Toate detaliile le puteţi vizualiza mai jos, sau documentul ataşat aici: PREZENTARE TABARA FINAL sau accesând AICI sau www.tabaragosen.ro
Cu deosebită preţuire,
Daniel Bărnuţ, pastor Biserica baptistă nr.1 Reşiţa


