Dima – poezie

14/09/2012 — CBCB

Condeiul așterne pe ultime file
Saluturi de pace, mănunchiuri de har,
Aristarh și Marcu, Epafra și Luca,
Colose să știe: “Nu-i muncă-n zadar!”

Continuă Pavel, gătind din cuvinte,
Alese îndemnuri și culmi de cristal,
În spate, o mână-i se-oprește pe umăr,
E Dima, tovarăș de cruce și-altar:

“Să spui sănătate, și multă binețe,
Și harul să-i țină de-a pururi în El,
Că nu-i drum mai sigur și nici frumusețe,
Ca cel care luptă, veghind, pentru cer”.

Se duce scrisoarea și inimi aprinde,
Curajul se-nalță precum un șuvoi,
Drept este Cuvântul ce încă ridică
Miresme curate din praf și noroi…

————————————

Trec zile și ani, încercări și probleme,
Și-același condei scrie iar, slove noi,
Spre cel mai de suflet tovarăș de slujbă,
Ce-adânc se avântă când lupta e-n toi.

Așterne bătrânul povețe și sfaturi,
Dar nu-i nici o mână ca-n vremea de-apoi…
Nu-i mai nici o voce s-o oprească scrierea,
Să dea sănătate și har în nevoi.

Suspină bătrânul, căci Dima-i în lume,
Fiorul acela ce zdruncină stâlpi,
A luat încă-un suflet, înapoi înspre glume,
Spre văi și prăpăstii, cratere și stânci…

——————————————-

Tu om care astăzi trăiești mântuirea,
Și care o dată din lume-ai plecat,
Să-ți fie dorința aprinsă spre ceruri,
Cu frică și teamă slujind necurmat.

În spate nu-i cale de-a întoarce privirea,
Nici trupul, nici gândul, nici vorbă vreodat’
Să nu uiți vreodată căci Dima și firea,
Și ceilalți asemeni, pierit-au pe veac.

Iubirea și pacea să-ți fie deplină,
Și de ești pe cale, să umbli smerit,
Cu lacrimi pe față să-ți duci mântuirea,
La capăt s-ajungi și vei fi răsplătit…

… poți să trăiești lângă oameni ca Pavel și totuși vocea lumii să fie mai tare ca și chemarea lui Dumnezeu.

2 Timotei 4:10 „Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic….„

Publicat în Poezie. Leave a Comment »