În vremi de necaz şi-ncercare, Spre Tine nădejdea-mi îndrept Cerând părintească-ndurare –Te laud, Te slăvesc şi aştept...
În urmă sunt ani de suspine, Şi alţii de-or fi, îi aştept, Cerând să te-nduri şi de mine – Mă rog, mă încred, şi aştept... Arat-am pe câmp cu plugarii, Şi roade s-adun este drept, Dar până vor creşte lăstarii – Mai ar, mai seamăn, şi aştept... Am pus în negoţ toţi talanţii, Spre-a fi acel rob înţelept. Răsplata aici o iau alţii – Eu tac, investesc, şi aştept... În luptă-am spus nu laşităţii, Şi n-am decoraţii pe piept, Dar până în ziua răsplăţii, Mă lupt, mă supun, şi aştept... Căutat-am s-ajut pe oricare –Şi rău să primesc e nedrept, Dar până în ziua cea mare –Mai dau, mai ajut, şi aştept... Stăpânul m-a pus o lumină, Pe cei adormiţi să-i deştept. Şi până când El o să vină – Eu ard, luminez, şi aştept... De moarte eu n-am să mă sperii, Căci cred în divinul percept. Şi până în ziua-nvierii – Eu dorm, mă-odihnesc şi aştept... Petru Dugulescu
Prin harul Domnului în duminica din 18 septembrie 2011, în Biserica Creştină Baptistă „Harul” din Ciclova Română a avut loc marcarea a 100 de ani de la primul botez nou testamentar, ca parte a mărturiei baptiste în această localitate.
Astfel, după ce fratele Vichentie Percea s-a întors din America schimbat de Domnul, el a început să predice Evanghelia şi la alţii şi în acest fel Cuvântul lui Dumnezeu a lucrat la inima a 6 cicloveni, care în septembrie 1911, au păşit în apa botezului la Ciclova Română, fiind botezaţi de fratele Ştefan Ihnea din Lalasinti. Tot aici în Ciclova se înfiinţează în anul 1919, primul cor mixt din Caraş şi posibil din Banat (nu avem date despre alte coruri la acel moment). Cei ce au înfiinţat acest cor sunt familia Folk, care din 1918 s-a stabilit la Oraviţa. Toate aceste evenimente au fost marcate în duminica din 18 septembrie 2011, printr-un Eben Ezer (Până aici Dumnezeu ne-a ajutat) dar şi printr-un Iehova Iire (adica Domnul va purta de grijă).
La acest eveniment au fost prezenţi fr. Mihuţ Mihai, preşedinte al Comunităţii Creştine Baptiste Caraş, fratele Ovidiu Copăcean pastor al Bisericilor din Cercul Cărbunari şi fratele Juriţa Dănuţ, diacon ordinat al Bisericii din Iam. Au cântat spre slava lui Dumnezeu orchestra din Ciclova Română şi fanfara din Oraviţa. În cei 100 de ani de lucrare, Biserica a fost păstorită de 12 pastori, dupa cum urmează: Vichentie Percea, Iosif Ghiocel, Dragu Traian, Dunca Gavril, Duşan Cocar, Pavel Gavrilovici, Ieremia Găvăgină, Nicolae Constantin, Iacov Vucu, Loghin Sârbu, Mircea Badea, iar din 1997 Valentin Sfercoci.
Privind spre viitor dorim ca Domnul sa intareasca marturia Lui in aceasta localitate si cat mai multe suflete sa caute pe Domnul.
a consemnat Vali Sfercoci, pastor
Un anunţ pentru fraţii păstori! Vă aşteptăm !